Peste 1.500 de autovehicule ecologice, vandute in Romania in primele opt luni

Numarul autovehiculelor ecologice (hibride si electrice 100%) noi, vandute in Romania, in primele opt luni, a ajuns la 1.518 unitati, in crestere cu 161% fata de aceeasi perioada din anul anterior, arata statistica Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA).

In aceasta marja de crestere, s-au inregistrat 184 de masini electrice 100%, numarul acestora fiind mai mult decat dublu in comparatie cu primele opt luni din anul 2016, cand se vandusera 67 de unitati.

Conform statisticii, in perioada ianuarie — august 2017, ponderea autoturismelor ecologice in totalul vanzarilor la nivel national a fost de 1,9%, iar comercializarea de masini hibride s-a majorat cu cu 160%.

La nivelul lunii august, au fost vandute 235 de masini electrice si hibride, in scadere cu 19,24%, comparativ cu luna anterioara, cand s-au inregistrat 291 de exemplare vandute.

In clasamentul celor mai comercializate marci auto electrice 100%, in primele opt luni ale anului, primul loc este ocupat de BMW, cu 55 de unitati, urmat de Mercedes-Benz (45 de exemplare), Renault (20), Mitsubishi si Volkswagen (cate 16 unitati), Audi (11), Porsche si Volvo (cate 6 exemplare).

Totodata, cele mai multe masini hibride vandute in Romania, din ianuarie pana in august 2017, au fost inregistrate de Toyota (1.019 unitati). Clasamentul continua cu Lexus (88 de unitati), Kia (9), Hyundai (3) si Mercedes-Benz (2).

Statistica oficiala arata ca, la nivelul anului trecut, numarul autovehiculelor electrice si hibride noi vandute in Romania a fost de 1.195 de unitati, in crestere cu 205% fata de anul 2016.

In prezent, se deruleaza o noua editie a Programului ‘Rabla Plus’, demarat in data de 10 mai 2017, destinat achizitionarii de masini prietenoase cu mediul.

Recent, ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a precizat ca, in cazul programului destinat achizitionarii de masini prietenoase cu mediul, Ghidul de finantare a fost modificat, in sensul prelungirii termenului pana la care se poate emite factura. iar dealerii sa poata livra autovehiculele.

„Pentru ca am constatat ca ne confruntam cu anumite probleme, cum ar fi lipsa unor masini in parcurile auto ale unor dealeri, a trebuit sa modificam Ghidul de finantare atat pentru „Rabla Plus”, cat si pentru „Rabla Clasic”, ordine care sunt deja postate pe site-ul ministerului, prin ghidurile de finantare in care vor fi incluse programele din 2018 si 2019. Ne-am confruntat cu niste probleme si cu ajutorul producatorilor de masini din Romania si a dealerilor care vand masini electrice sau hibrid plug-in am facut o modificare prin care eliminam termenul de 31 decembrie pana la care se poate emite factura pentru autovehicule electrice hibrid plug-in, in sensul ca, din momentul in care s-au inscris la AFM, au un timp de 120 de zile pana cand acea masina poate sa intre in circuit, adica pana cand ea poata sa fie achizitionata. In acelasi timp, pentru ca am constatat ca foarte multe persoane s-au inscris deja la AFM pentru a-si achizitiona astfel de masini pe programul „Rabla Plus”, dar inca nu au ajuns la dealer, pentru a-si alege masina, am pus un termen-limita maxim pana la care pot sa isi depuna documentele la dealer, respectiv 60 de zile”, a explicat Gavrilescu.

Prin intermediul programului „Rabla Plus”, valoarea ecotichetului acordat celor care vor sa-si achizitioneze un autovehicul nou 100% electric este, in acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *