Meteorologii estimeaza pentru urmatoarele trei luni o vreme ce se va incadra, in general, in limitele normale ale perioadei, in timp ce precipitatiile se anunta excedentare, raportat la media multianuala a fiecarei luni, releva prognoza de specialitate, valabila pentru intervalul noiembrie 2017 – ianuarie 2018, publicata de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM).
In noiembrie, temperaturile medii vor avea valori peste normalul climatologic in sud, sud-est si local in vest si apropiate de normal in celelalte regiuni, in conditiile in care media multianuala a lunii este de 3,8 grade Celsius. ANM estimeaza valori medii de temperatura de pana la 8 grade Celsius in Dobrogea, de pana la 7 grade in Muntenia, Oltenia, Crisana, respectiv de pana la 5 grade in Moldova.
In ceea ce priveste nivelul precipitatiilor, meteorologii estimeaza cantitati totale lunare excedentare in cea mai mare parte a tarii, exceptand areale restranse din vest si sud, unde vor fi apropiate de mediile multianuale, de 41,5 litri/mp.
In decembrie, temperatura medie lunara a aerului va avea, in general, valori apropiate de media multianuala, de — 0,8 grade Celsius, fiind luati in calcul parametrii monitorizati in intervalul 1981 — 2010. Cel mai frig va fi in Moldova si Transilvania, de pana la minus 5 grade Celsius, in timp ce in Dobrogea se estimeaza temperaturi de pana la 3 grade, iar in Banat de 2 grade Celsius.
Precipitatiile totale lunare vor fi local excedentare in regiunile centrale, estice si sud-estice si apropiate de mediile climatologice (44,8 l/mp) in restul teritoriului.
Conform estimarilor meteorologilor, luna ianuarie vine cu o temperatura medie lunara care va avea valori sub media climatologica (-2,1 grade Celsius), local, in nordul si centrul tarii si apropiate de normal in celelalte regiuni. Cel mai frig va fi in Transilvania (pana la—7 grade), dar si in Moldova (-6 grade). Mai cald va fi in Dobrogea (2 grade), Banat si Crisana (pana la plus 1 grad Celsius). In Muntenia temperaturile medii vor fi intre—2 si 0 grade.
Precipitatiile totale lunare vor avea, in ianuarie, o tendinta spre excedent in regiunile centrale si local in cele vestice, iar in restul tarii vor putea fi apropiate de mediile multianuale (33,6 l/mp).