Societatea Ornitologica a lansat primul atlas urban avifaunistic din Romania, despre pasarile din Cluj

Un atlas al pasarilor care traiesc pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, care contine fotografii si informatii referitoare la aproximativ 100 de specii si reprezinta o premiera pentru Romania, a fost lansat de Societatea Ornitologica Romana (SOR), prin Biroul Teritorial Cluj.

Atlasul Pasarilor Clujului este rezultatul colaborarii dintre Biroul Teritorial SOR Cluj si Departamentul de Biologie si Ecologie al Liniei Maghiare — UBB Cluj-Napoca, cele doua structuri coordonand impreuna ornitologii clujeni, a caror implicare voluntara timp de patru ani a facut posibila aparitia acestei carti.

„Este primul atlas urban avifaunistic din Romania, primul din Europa de Sud-Est, este chiar o premiera. Ca ornitologi interesati de natura, dar si de problematica urbana, in contextul diversitatii, dar si al protejarii, care sunt foarte importante pentru noi, am venit cu ideea unui atlas al speciilor din Cluj-Napoca”, a declarat Cristian Domsa, din partea SOR.

Potrivit acestuia, atlasul contine informatii despre toate speciile care cuibaresc, tranziteaza sau ierneaza in orasul Cluj-Napoca. De asemenea, atlasul cuprinde si informatii despre protejarea speciilor de pasari si referiri la felul in care dezvoltarea urbana le afecteaza.

„Pe masura ce trece timpul, zona naturala, care s-a pastrat din ultimii 150 de ani, incepe sa faca loc constructiilor. Zonele verzi dispar. Daca dispare habitatul, s-a terminat. Si presiunea aceasta este continua si consecventa. Adica pe masura ce trece timpul, tot mai putin ramane si implicarea noastra este esentiala”, a spus Domsa.

Acesta a precizat ca nu exista, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, o strategie de protejare a pasarilor si a subliniat ca marile orase din tarile vestice au, in regulile urbanistice, anumite notiuni care se refera la conservarea habitatului pasarilor iar atunci cand se decid planurile de dezvoltare a orasului, se tine cont de acestea.

Potrivit lui Domsa, ornitologii sunt consultati prea putin atunci cand se iau decizii referitoare la habitatele naturale de pe teritoriul orasului si mai mult cand apar probleme, legate de pasari, care ar putea afecta populatia.

„Suntem mult mai mult solicitati atunci cand apar probleme cu ciorile sau cu porumbeii. Problema care se pune, in general, este cum sa scapam de ele. Cu alte cuvinte, ni se cere mai mult parerea cand e vorba de activitati negative, dar nu invers”, a spus Domsa, care a adaugat ca, de exemplu, in cazul ciorilor, nu distrugerea cuiburilor este solutia, ci un management mai bun al rampelor de gunoi.

Pe teritoriul orasului Cluj-Napoca habiteaza aproximativ 100 de specii, din care peste 70 si cuibaresc aici iar restul doar tranziteaza. Printre acestea sunt si cateva specii protejate, cum ar fi starcul pitic, dar majoritatea sunt specii comune. Ornitologul clujean subliniaza insa ca nu atat raritatea lor este importanta, cat diversitatea.

Ornitologii ar recomanda autoritatilor sa ia in considerare sfatul lor atunci cand planifica dezvoltarea orasului. Printre aceste recomandari se numara evitarea toaletarii agresive a copacilor, care afecteaza grav pasarile, mai ales in perioada de cuibarire.

Atlasul este, in viziunea creatorilor lui, un „manual” excelent pentru toti cei interesati de ornitofauna Clujului, de protectia zonelor cu diversitate ridicata din oras, de realizarea unor lectii de biologie in natura urbana sau de turism orientat catre observarea pasarilor ori de planificare urbanistica prietenoasa cu natura.

Lucrarea ofera, pe langa informatii si fotografii, si coduri QR pentru a putea asculta cantecul specific si harti de distributie.

Atlasul este realizat de un colectiv de aproximativ 20 de persoane, dintre care o jumatate sunt cercetatori si a fost tiparit cu sprijinul financiar al Primariei si Consiliului Local Cluj-Napoca. Volumul va fi distribuit gratuit scolilor, universitatilor, bibliotecilor, organizatiilor si persoanelor care sunt implicate in protectia pasarilor si a naturii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *