Romanii sunt insuficient informati in privinta colectarii selective a deseurilor

Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a declarat la Suceava, ca Romania nu este pregatita pentru ”taxarea la groapa de deseuri”, in conditiile in care cetatenii nu au fost suficient informati in legatura cu ceea ce reprezinta colectarea selectiva a deseurilor, fiind necesara suspendarea aplicarii respectivei taxe pana in 2019.

”O sa explic daca este nevoie si de o suta de mii de ori de ce am suspendat taxa la groapa pana in 2019. Am purtat discutii la Bruxelles vizavi de taxarea la depozitare pentru ca am considerat nu numai eu, ci am avut semnale de dinainte venite si de la Comisie ca romanii, Romania nu este pregatita pentru o astfel de taxare, in sensul ca cetateanul nu a fost informat care sunt avantajele colectarii selective, ce inseamna aceasta colectare selectiva, nu a fost informat ca daca colecteaza selectiv poate sa plateasca numai cantitatea de deseu umeda pe care o produce si ca nu scoate bani din buzunar cat este tariful acum, ci poate sa plateasca in fiecare luna, de la o luna la alta in functie de cat produce”, a aratat Gavrilescu.

Totodata, ea a mentionat ce avantaje ar putea avea cetatenii in urma colectarii selective a deseurilor.

”Cetateanul nu stia ca are posibilitatea de a alege, de a duce el direct deseurile uscate, pe cele patru tipuri de deseuri, la colector si sa incaseze banul sau sa se duca la supermarket sa dea deseurile respective si sa plece cu o cutie de o anumita bautura sau sa plece cu o sticla de apa, deci sa aiba un avantaj imediat sau sa le colecteze selectiv pe tipuri de deseuri si sa le dea salubristului”, a explicat ministrul Mediului.

Gratiela Gavrilescu a subliniat ca sumele rezultate din colectarea selectiva a deseurilor trebuie sa ajunga in bugetul administratiilor locale, care sa fie obligate sa foloseasca acesti bani in investitii pentru Mediu.

”Pana la final producatorul de ambalaje sa poata sa dea UAT-ului, in functie de cantitatea de deseu uscata, suma respectiva, cuantumul pe care-l va strange UAT-ul la sfarsitul anului sa il primeasca in contul primariei si sa fie plus la buget. (…) Cu prioritate, o sa dam prin lege ca investitiile sa fie facute in domeniul infrastructurii pe Mediu. (…) Important este ca in momentul cand banii le vor intra in cont sa aiba proiect pentru a folosi acei bani”, a spus Gavrilescu.

Ministrul Mediului a precizat ca modificarile legislative in acest sens vor fi gata pana la sfarsitul anului, odata cu aprobarea Planului national de gestionare a deseurilor.

”Legislatia, odata cu aprobarea Planului national de gestionare a deseurilor, concomitent cu el, vor fi puse in opera si instrumentele economice care inseamna de fapt modificari legislative, care una dintre ele va fi aceea ca platesti cat produci. Undeva, la sfarsitul anului, aceasta legislatie va fi pusa la punct”, a mai spus Gratiela Gavrilescu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *