Chiar dacă a fost un an cu multe întâlniri online, odată cu toamna am început să ne punem în mișcare din nou, iar deplasările în interes de serviciu revin din ce în ce mai des.
Pentru a vă ajuta să porniți din nou la drum, lansăm astăzi aplicația mobilă SocrateExpense, o extensie nativă a sistemului SocrateCloud, care ușurează introducerea de deconturi, simplifică fluxul de aprobare, automatizează generarea decontului în SocrateCloud și ajută la rambursarea mai rapidă a sumelor de rambursat.
Fie că sunteţi în deplasare sau la birou, cu SocrateExpense puteți să vă introduceți deconturile cu ușurință, în cel mai scurt timp, de pe orice dispozitiv mobil: telefon sau tabletă, dar și de pe calculator, indiferent de sistemul de operare. Înregistraţi-vă deconturile în timp real și economisiţi timpul pentru activităţile pentru care vă deplasaţi și care aduc valoare adăugată firmei.
Cu SocrateExpense decontul este mult mai simplu:
- Adăugați rapid chitanțele/facturile prin fotografiere sau încărcare fișier
- Calculați automat valoarea pentru diurnă în funcție de numărul de zile de deplasare
- Validați/precompletați furnizorul prin introducerea CUI-ului (doar RO)
- Alocați cheltuiala pe Client/Proiect/Fază/Activitate
- Vizualizați deconturile generate și status-ul lor
Prelucrarea deconturilor introduse de pe dispozitivul mobil se face în SocrateCloud, care este platforma de business care furnizează o soluție completă și complexă de gestiune economică – ERP, gestiune a relațiilor cu clienții – CRM și Business Intelligence – BI, ușor de utilizat și care susține performanța afacerii. SocrateCloud include funcționalități complete de gestiune economică și raportare, pentru firme care activează în diferite domenii. Este o platformă deschisă construită pe o arhitectură care permite extinderea cu ușurință a aplicației pentru nevoi specifice și integrări cu alte softuri, echipamente și dispozitive, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor specifice ale organizațiilor.