Descoperirea a peste 140 de foci moarte in Lacul Baikal din Siberia ii nedumereste pe oamenii de stiinta si a dus la aparitia unor temeri privind declansarea unei epidemii in randul acestei specii rare, relateaza DPA.
„Toate cadavrele sunt ale unor animale puternice si pe deplin dezvoltate, dintre care 80% sunt femele”, au anuntat oficialii din orasul Irkutsk, din apropiere, intr-un comunicat dat publicitatii vineri.
Expertii incearca de mai multe zile sa stabileasca cauza deceselor in masa.
Foca de Baikal (Phoca sibrica) traieste, dupa cum sugereaza si numele, numai in Lacul Baikal, cel mai vechi si mai adanc lac din lume, si este una dintre putinele specii de foca care traiesc in apa dulce.
Autoritatile ruse estimeaza populatia de foci de Baikal la circa 128.000 de exemplare.
Autoritatile locale au solicitat formarea unei comisii comune pentru investigarea situatiei.
Desi se crede ca boala misterioasa nu reprezinta un risc pentru oamenii, procurorii i-au avertizat pe localnici sa nu intre in contact cu carnea focilor moarte. Media locale au relatat in trecut ca unii localnici au hranit cainii cu carnea de foca.
O analiza initiala indica faptul ca animalele au murit de stop cardiac, informeaza agentia de stiri TASS, citandu-l pe Sergei Grochotov, din cadrul biroului veterinar din Irkutsk.
De asemenea, au fost examinate stomacurile si tracturile digestive ale focilor, care erau goale, ceea ce sugereaza ca acestea ar fi fost malnutrite. Oamenii de stiinta analizeaza acum mostre de apa si animalele din lantul trofic al focilor pentru a gasi originea problemei.