Oportunități de investiții și comerț bilateral cu Franța și Grecia

Valorificarea oportunităților de investiții și comerț bilateral dintre România și Franța, în contextul relansării economice după pandemia COVID-19, a fost cadrul întrevederii de astăzi dintre Virgil-Daniel Popescu, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri și E.S. Michèle Ramis, ambasadorul Republicii Franceze la București.

Temele abordate au vizat direcțiile cele mai importante ale cooperării bilaterale, în special investițiile franceze în domeniul industriei de apărare.

Partea franceză a apreciat măsurile întreprinse de guvernul român pentru atenuarea efectelor crizei generate de pandemie, precum și deschiderea arătată pentru susținerea investițiilor franceze în țara noastră.

La întâlnire a fost prezent și secretarul de stat pentru industria de apărare, Iulian Cristian Simu.

Franța este cel de-al VI-lea partener comercial al României și a III-a destinație pentru exporturile românești. În anul 2019 s-a înregistrat un total al schimburilor comerciale bilaterale de aproximativ 9 miliarde EUR, cu un excedent pentru România de 517 milioane EUR. Franța, prin investițiile efective ce depășesc 7 miliarde EUR, se situează pe locul 6 între investitorii din România, cu un capital social subscris în valoare de 2,22 miliarde EUR.

De asemenea, secretarul de stat pentru comerț exterior şi turism, Emil-Răzvan Pîrjol, a avut astăzi o întrevedere cu E.S. Sofia Grammata, ambasador al Republicii Elene la Bucureşti.

În cadrul întrevederii, ambele părţi au exprimat satisfacţie pentru evoluţiile pozitive din relaţiile economice bilaterale şi perspectivele favorabile ale dezvoltării pe mai departe a acestora.

Diplomatul elen a prezentat interesul Greciei pentru intensificarea cooperării cu ţara noastră atât în ceea ce priveşte schimburile comerciale bilaterale, cât şi implicarea activă în proiecte investiționale și în domeniul universitar.

Partenerii de dialog au abordat, totodată, oportunităţile de extindere a cooperării în domeniul turismului şi problematica accesului cetățenilor români pe piața muncii din Republica Elenă.

Grecia este unul dintre partenerii economici importanți ai României, atât din punct de vedere comercial, cât şi al cooperării economice şi investițiilor efectuate în ţara noastră. La nivelul anului 2019, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a fost de 1.874,11 milioane euro, exporturile totalizând 854,40 milioane euro, iar importurile 1.019,70 milioane euro. Dimensiunea relaţiei bilaterale este dată şi de investițiile efectuate de companii elene în România, în prezent fiind înregistrate peste 7.700 de societăți comerciale, cu un capital social de aproximativ 1,75 miliarde euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *