Numarul masinilor electrice si hibride achizitionate de romani in 2017 va depasi 1.000

Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a afirmat ca numarul autoturismelor electrice sau hibride plug-in achizitionate prin Programul „Rabla” va depasi 1.000, avand in vedere solicitarile catre dealeri sau producatori.

Ea a precizat ca, daca in 2016, s-au achizitionat 48 de astfel de autoturisme, in acest an pana in prezent numarul a ajuns la 600.

„Este oricum un numar mic de masini fata de dorinta noastra mare de a avea masini sigure si nepoluante”, a spus Gavrilescu.

Ea a mentionat ca, intr-un timp foarte scurt, Programul „Rabla” va beneficia de o suplimentare de fonduri.

„In perioada urmatoare (…) lucram la o varianta in care sa nu mai vedem pe sosele masini care sa polueze. Am luat in calcul aceasta varianta in care sa gasim un optim in care sa nu mai avem parte de poluare, iar siguranta cetateanului sa fie asigurata. (…) Programul ‘Rabla’ pentru persoane fizice s-a terminat intr-un timp foarte scurt. Sper ca, in cateva zile, in urma analizei bugetare la nivelul administratiei Fondului de Mediu, sa dam si o varianta de suplimentare atat pentru persoane fizice, cat si pentru persoane juridice. (…) Estimam sa suplimentam bugetul pentru achizitionarea de masini fie pe Programul ‘Rabla’, fie pe ‘Rabla plus’. Inca se lucreaza la suma”, a afirmat Gavrilescu, la Senat.  Agerpres

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *