Metaminds: creștere a cifrei de afaceri cu 250% față de anul precedent

Metaminds, compania românească specializată în integrarea soluțiilor de securitate cibernetică și a arhitecturilor complexe în domeniul IT, a avut în 2019 o cifră de afaceri de peste 25 milioane de euro, înregistrând o creștere de 250% față de anul anterior. Rezultatele financiare vin în urma unui proces de dezvoltare a echipei care a permis asimilarea unor proiecte importante, atât ca valoare, cât și din punct de vedere al complexității lor. La începutul anului, rezultatele Metaminds au intrat și în atenția publicației Financial Times care a inclus-o în topul companiiilor cu cea mai rapidă creștere din Europa în perioada 2015-2018.

Înființată în 2015, Metaminds s-a diferențiat pe piața locală prin abordarea interdisciplinară care a generat soluții în domenii strategice precum infrastructură critică de interes național, telecomunicații, energie și utilități.

“Factorul uman este unul dintre cei mai importanți piloni de creștere pentru noi, drept pentru care, încă de la început ne-am concentrat pe dezvoltarea constantă a membrilor echipei. Acest lucru a făcut ca, în timp, să ne putem implica în proiecte cu un grad de complexitate sporit, care au generat creșterea pe care o vedem astăzi. De asemenea, ne bucură să vedem că munca noastră este recunoscută și la nivel internațional, iar nominalizarea în cadrul topului realizat de Financial Times reprezintă nu doar un barometru de măsurare a performanței în afaceri, ci un motiv în plus care ne îndeamnă să fim și mai buni”, a declarat Andrei Cruceru, CEO Metaminds.

Printre cele mai recente proiecte ale companiei se numără parteneriatul cu Blackberry, care a avut ca scop crearea infrastructurii digitale de securitate și de operare pentru programul „Platforma Națională Integrată – Wireless Campus”. La finalul proiectului, peste 1,5 milioane de elevi și profesori vor avea acces la rețele de date deschise interconectate, inclusiv la internet, prin intermediul unei platforme naționale integrate de tip campus.

“În majoritatea proiectelor implementate am abordat soluții de datacenter de ultimă generație, soluții bazate pe conceptele de SDN (Software-Defined-Network) și SDS (Software-Defined-Storage), respectiv pe automatizarea și integrarea pe scară largă a tuturor elementelor ce definesc infrastructura unui datacenter. Unul dintre cele mai recente proiecte în care am fost implicați este National Wireless Campus care a presupus, printre altele, parteneriatul strategic cu un partener global așa cum este Blackberry și care ne-a oferit oportunitatea de a ne implica în viitorul educației românești prin securizarea accesului digital al elevilor din România la servicii tehnologice avansate”, a adăugat Andrei Cruceru.

În prezent, echipa Metaminds are 31 de membri, specialiști de top în domenii precum securitate cibernetică, conectivitate și integrare sisteme multiple, machine learning, sisteme complexe cu volume mari de date de tip big data. 

În perioada crizei cauzate de pandemia de COVID-19, compania Metaminds a oferit sprijin de peste 500.000 lei prin donații directe către Spitalului Municipal Rădăuți și Spitalului Clinic de Urgență Grigore Alexandrescu și alte forme de susținere socială. Astfel, printr-un parteneriat cu restaurantul KAIAMO din București, Metaminds și alți donatori privați și publici au susținut pregătirea a peste 12.000 de porții de prânz pentru eroii din linia întâi, angajați ai Poliției Locale Sector 1, Fundației pentru SMURD și personalului Poliției de Frontieră Otopeni.

De-a lungul timpului, pe lângă distincția oferită anul acesta de Financial Times, compania a primit nominalizări și premii internaționale de excelență pentru inovație în domeniul arhitecturilor IT moderne de la companii precum Blackberry, Dell EMC sau Cisco. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *