Autoritatile din New Delhi au anuntat masuri urgente, printre care sistarea activitatilor in constructii si limitarea numarului de masini si alte vehicule, in conditiile in care localnicii se confrunta cu a patra zi consecutiva de poluare masiva, relateaza DPA.
Medicii au cerut guvernului indian sa declare urgenta medicala la nivelul intregului oras, in contextul in care New Delhi este practic sufocat de marti de smogul toxic.
Indicatorii privind calitatea aerului arata niveluri medii de 940, a declarat ministrul sef din New Delhi, Arvind Kejriwal, de peste 40 de ori limita pe care Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) o considera sigura.
Kejriwal a mai declarat presei ca a emis ordine pentru a le interzice camioanelor comerciale sa intre in oras, cu exceptia celor care transporta bunuri esentiale, oprind toate activitatile din constructii si majorand taxele de parcare pentru a-i obliga pe localnici sa foloseasca transportul in comun.
De asemenea, este foarte probabil ca guvernul local sa relanseze schema conform careia masinile private vor putea circula in zile alternative, in functie de terminatia numarului de pe placutele de inregistrare cu un numar par sau impar.
Miercuri, guvernul din New Delhi a inchis toate scolile din metropola pana duminica, dar locuitorii suparati, care sufera din cauza poluarii, au solicitat mai multe masuri si au criticat autoritatile pentru lipsa lor de actiune.
Seful guvernului local sustine insa ca principalul motiv al acestui val de poluare este faptul ca fermierii au ars miristile pentru a curata terenul cultivabil. Pana cand aceasta problema este abordata, locuitorii din New Delhi vor continua sa respire aerul poluat, a adaugat el.
New Delhi, un oras cu o populatie de 19 milioane de locuitori, a fost inclus printre orasele cele mai poluate din lume in studiile din ultimii ani, iar eforturile de a limita inrautatirea calitatii aerului nu au dat roade pana in prezent, noteaza DPA.