European Money Quiz este o competiție europeană care urmărește testarea cunoștințelor de educație financiară în rândul elevilor cu vârsta între 13-15 ani. Peste 4.300 de elevi cu vârsta între 13-15 ani din 228 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția a V-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz organizată de Asociația Română a Băncilor în parteneriat cu Institutul Bancar Român.
Șase elevi din București, respectiv de la Școala Gimnazială „Nicolae Labiș”, Școala Gimnazială Nr. 24, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” și Liceul Teoretic Internațional de Informatică, au fost câștigătorii celor două sesiuni organizate anul acesta în cadrul concursului național European Money Quiz, oferind cele mai multe răspunsuri corecte în cel mai scurt timp.
În cadrul fiecărei sesiuni, câștigătorul locului I primește un premiu în valoare de 3.000 lei net, câștigătorul premiului II beneficiază de 2.000 lei și ocupantul locului III primește un premiu în valoare de 1.000 lei. Cei doi elevi câștigători din cadrul celor două sesiuni ale finalei naționale, de la Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” și Școala Gimnazială Nr. 24, vor reprezenta România și vor concura la finala europeană a concursului de educație financiară European Money Quiz care se desfășoară la data de 16 mai 2023 la Bruxelles. La competiția continentală participă 30 de state europene. Câștigătorii vor primi titlul de campioni europeni ai banilor în 2023 și premii în bani. Anul trecut, echipa României a ocupat locul al 7-lea din 29 de state participante.
De peste un deceniu, ARB și-a asumat un rol important în promovarea educației financiar – bancare, consolidându-și reputația de promotor al acesteia prin dezvoltarea a numeroase programe. European Money Quiz este o inițiativă comună lansată la nivelul Federației Bancare Europene (FBE), care este implementată în România de Asociația Română a Băncilor, în calitate de membră a FBE, printr-un parteneriat educațional cu Institutul Bancar Român. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul European Money Week și Global Money Week, în luna martie 2023, acestea fiind programe internaționale de conștientizare privind creșterea nivelului de educație financiară.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.