Casa Berarilor Artizani deschide cinci locații la nivel național (București, Constanța, Baia Mare, Timișoara și Cluj) până la finalul lunii mai, patru magazine fiind deschise în sistem de franciză. De asemenea, două locații sunt în curs de semnare pentru spații comerciale în Brașov și Iași. Proiectul de magazine beer-to-go Casa BerarilorContinue Reading

Pentru zile cât mai confortabile acasă, Kaufland România și Cătălin Botezatu introduc de astăzi în rețeaua de hipermarketuri din toată țara o colecție vestimentară de primăvară, gata să completeze ținutele casual de zi cu zi. Astfel, noua capsulă din cadrul liniei Smart Fashion Spring, ce reflectă colaborarea îndelungată dintre KauflandContinue Reading

Clienții din HoReCa sunt cei mai afectați de contextul actual, datorită restricțiilor impuse de pandemie, motiv pentru care întreaga noastră atenție se îndreaptă spre nevoile lor –  a precizat Robert Hellwagner, CEO Selgros România. Astfel, hotelurile, restaurantele, barurile și cafenelele care sunt sau vor deveni clienți Selgros se vor bucuraContinue Reading

Kaufland România anunță care sunt primele 14 proiecte finanțate în cadrul apelului de proiecte În Stare să Ajut, parte a programului În Stare de Bine, prin care compania acordă granturi nerambursabile ONG-urilor din întreaga țară care s-au mobilizat să ajute comunitățile și grupurile cele mai vulnerabile în această perioadă.  Astfel,Continue Reading

Compania Nestlé anunță rezultatele financiare înregistrate la nivel de grup în primul trimestru al anului 2020 și raportează o creștere organică de 4,3%, cu o scădere a vânzărilor totale raportate de 6,2%. În contextul dificil generat de pandemia COVID-19, compania păstrează legături strânse cu autoritățile și partenerii de afaceri din întreaga lume,Continue Reading

Pentru a veni cât mai aproape de clienți, Kaufland România deschide mâine primul magazin situat în Moreni, județul Dâmbovița, oraș cu aproximativ 18.000 de locuitori, și se extinde astfel în comunități urbane mici. Prin această deschidere, Kaufland sprijină dezvoltarea economică a comunității locale și creează peste 100 de locuri deContinue Reading

Pentru că stilul se îmbină întotdeauna cu pasiunea și confortul, ECCO a deschis porțile primului magazin Prime, în Promenada, București. Conceptul Prime înseamnă, în primul rând, un stil care respectă valorile ECCO, pentru că, încă din 1963, brand-ul ECCO și-a propus să depășească barierele în materie de încălțăminte, prin materiileContinue Reading