APT: 60 de măsuri necesare pentru ca turismul românesc să nu se prăbușească

18 asociații cu reprezentativitate din toate domeniile turismului din România s-au reunit recent sub umbrela unei noi organizații denumită (APT). Acestea lansează un semnal serios de alarmă către toate instituțiile statului și opinia publică din țara noastră în urma faptului că toate discuțiile purtate cu autoritățile nu s-au materializat încă într-un set concret de măsuri.

În acest sens Alianța pentru Turism anunță finalizarea unui prim document sub numele SOS Turismul Românesc și trimiterea unei scrisori deschise către instituțiilor statului. Documentul cuprinde 60 de măsuri necesare pentru ca turismul românesc să nu se prăbușească, ba dimpotrivă, să poată profita printr-o relansare rapidă și bine gândită în urmă crizei Coronavirus.
Dincolo de toate măsurile enumerate în document reprezentanții APT consideră că în acest moment avem nevoie urgentă de o strategie bine pusă la punct și asumată de redeschidere, pe care autoritățile și mediul de afaceri să o pună în practică.

„Suntem conștienți de implicațiile medicale ale pandemiei, suntem profund preocupați de sănatatea turiștilor și ai angajaților noștri dar în același timp considerăm că fără o strategie curajoasă de relansare riscăm să avem la nivel național pierderi economice irecuperabile. Considerăm că România ar putea beneficia de acest moment, în care toate destinațiile nu au turiști, dacă va lua câteva măsuri concrete” – se arată în scrisoarea deschisă emisă de APT.

Pentru a avea succes, o astfel de strategie ar trebui să cuprindă conform APT următoarele teme:

1.Măsuri de salvare a actorilor din turismul românesc. Această industrie (unități de cazare, restaurante, agenții de turism, ghizi, transportatori) a fost și este cea mai afectată ramură economică. Până în acest moment ea nu a beneficiat decât de măsurile generale (tip șomaj tehnic) implementate de guvernul României. Considerăm că este nevoie de un pachet specific industriei, așa cum a fost cazul în multe alte țări și cum noi am solicitat. În aceste momente statul român trebuie să fie solidar cu companiile din acest domeniu. Reamintim că la nivel mondial turismul este principalul angajator iar în România peste 1 mil. de locuri de muncă depind direct sau indirect de această industrie.

2. Un plan concret definit ca și timpi pentru relansare. Suntem conștienți de faptul că acest plan va depinde de evoluția pandemiei dar este necesar ca România să facă parte din PRIMUL PLUTON de țări care redeschid turismul. Faptul că avem un număr relativ mic de decese dar și zone în care se poate practica un turism individual sau chiar ” izolat ” (vezi Delta Dunării, părți mari din Transilvania, Bucovina, Maramureș etc.) pot fi atuuri importante de care România trebuie să profite. Acest plan ar trebui să conțină măsuri INDIDUALIZATE pe zone și tipuri de turism dar și un set minim de standarde în pentru cazare, gastronomie, activități și transport care să fie implementate, respectate și să dovedească turiștilor grija noastră pentru partea de igienă și sănătate. Avem în acest sens suficiente exemple în țări care deja au redeschis turismul.

3.Turismul românesc se poate dezvolta prin atragerea de turiști străini. De exemplu, categoria de seniori cu resurse financiare și de timp este prezența și activă în toate țările vest-europene și reprezintă unul dintre target-urile pentru turismul românesc. Pentru asta este nevoie de O IMAGINE MAI BUNĂ a țării noastre. În acest scop trebuie mobilizate fonduri pentru o campanie urgență în țările țintă.

4. Nu numai fondurile pentru campanii de PR și publicitate sunt importante ci și instituția care le gestionează. De peste 10 ani propunem înființarea Organizației Române de Turism (Organizație de Management a destiantiei România) ca și ONG cu participare public-privată. Este momentul ca un astfel de tip de entitate (prezentă dealtfel în multe state europene) să fie înființată acum pentru ca fondurile alocate să fie gestionate eficient și profesionist în parteneriat public – privat

5. Nu în ultimul rând mediul de afaceri și cel administrativ ar trebui împreună să abordeze câteva state importante pentru turismul din România precum Germania, Austria și Ungaria pentru formarea unei zone verzi în care oamenii să circule fără restricții ci doar cu măsuri de prevenție de bun simt.

„Credem că, individualizat, turismul românesc poate și trebuie să pornească încă din 15 mai, moment în care Starea de Urgență va fi eliminată. Există atât locuri din România, unități de cazare cât și restaurante și săli de evenimente care prin natura lor permit o suficientă distanțare socială și care, alături de alte măsuri de prevenție, nu ar contribui la răspândirea virusului Corona cu absolut nimic mai mult decât transportul în comun sau plimbările pe stradă și în parc. Treptat și odată cu câștigarea încrederii în mobilitate, în măsura în care datele medicale o vor permite, din ce în ce mai multe unități și zone se pot deschide cu măsurile necesare unei activități care să fie sigure dar care în același timp să permită turiștilor și relaxare și stare de bine (wellbeing). SOS TURISMUL ROMÂNESC invită autoritățile și opinia publică dar și turiștii la relansarea cu succes a turismului în România!” – se mai arată în scrisoarea APT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *